Poezii

Câteodată-mi este greu...

Câteodată-mi este greu

Că nu îmi dă Dumnezeu
Să pot iubi tot mereu.
Că o trecut timp cam mult
De la ultimul sărut.
C-o trecut o lună, două,
Mi se pare-un an sau nouă!
În viaţă am şi iubit
Numa' nu cât am voit!
Şi Dumnezău e zgârcit
Când e vorba de iubit.
Şi să găseşti e cam greu
Mândră cum îmi doresc eu.
Mândră-i cam greu de găsit
Să mă placă-aşa cum sunt.
Anii trec ca lunile,
Greu de tot vin mândrele.
Timpul trece şi iar trece,
Mândra mea nu mă petrece.
C-aş fi vrut eu să iubesc
Mândră-n costum românesc,
Flori în păr să-şi împletească,
În braţe să se topească.
Că în ţara-asta-a noastră
Multe locuri sunt frumoase,
Unde ne-am putea iubi,
Lucruri bune am trăi
Până când nu om mai fi!

                                             Marius Albu

Buciumul din sânge

 (partea I)

Frunzuliță veștedă

Lasă-mi calea netedă

Căci din depărtare

Sus pe deal în zare

Buciumul mă cheamă

Să dau iar de seamă

Oștilor cu cai

Pavăză de plai,

Plaiului cercat

De urgii în veac

Cu foc și amar

Ce se stinge doar

Cu zeamă de rană

Și lacrimi de mamă.

Flăcăii se strâng

Puțini, dar ajung

Până se coboară

Voivodu-n seară

Să îi treacă iară

Prin foc și prin pară

Ca să plece-odată

Să nu se-ntoarcă

Pe a noastră glie

Strigăt în vecie…

În vale se-adună

Din pripă furtună

La un semn de oaste

Pinteni sar în coaste

Caii năpustesc

În vrăjmaș lovesc

Copite rupând

Din zale mușcând

Săbii zeci se rup

Murgul cade frânt

Ghioagele se crapă

Nici unul nu scapă...

Ore trec cu lene

Moartea neamu-mi cerne

Domnul n-a ajuns

Cu oști la apus

Cu oastea cea mare

Până la hotare

Să fi fost răpus?!

De ce n-a ajuns?!

I-o fi șoptit dracul?!

Și-o fi plecat capul?!

Seara-n roșu vine

Nu mai văd pe nime'

Zac privind apusul

Chinul meu e-ntrânsul

Cu săgeata-n spate

În sânge de frate

Groaza-n piept mă strânge

Inima îmi frânge

Și prin rană plânge…

La crăpat de zori

Când e roua-n flori

Dorul imi șoptește

Să mă uit pe creste

Să mă uit la munți

Cu nămeți pe frunți

Să spun rămas bun

Plaiului străbun

Cuprinzând cu văzul

Grâul și ovăzul

Crângul și izvoarele

Luna și cu soarele…

(partea II-a)

Frunzuliță veștedă

Lasă-mi calea netedă

Ia-mi din ochi amurgul

Și-mi trezește murgul

Să mă poarte lung

Repede s-ajung

Sus în al meu sat

Ca să mor cu drag

Unde cântă cuc

La umbră de nuc

Capul să-l înclin

Peste trunchiul plin

Cu sânge de lut

Din al meu pământ.

Acolo s-ascult

Glas din graiul sfânt

Graiul preaiubit

Din moși moștenit

S-aud vorba tatei

Cu alean de ram

S-aud vorba mamei

Leagănul de neam

S-aud roibii mei

Și strunga cu miei,

Pasărea în crâng,

Mândra mea cântând.

Și din glasul lor

Ca doinit din dor

Limpede-alinare

Somnul să-l coboare

Să-mi zică în moarte

Că nu-s gol de fapte

Că peste durere

Neamul meu nu piere

Nucul să-mi șoptească

Taina strămoșească

Ce-mi șoptea de prunc

Maica descântând…

"Fecioraș bălai

Suflet rupt din rai

Cere-i Domnului răbdare,

Pentru neamul tău cărare,

Munți să-ți dăruiască

Să te ocrotească

Brazi să îți ridice

Să nu ai grea cruce

Râuri cristaline

Soarta să-ți aline

Rabdă lung și pătimește

Și-ai s-auzi iarba cum crește.

Și-ai s-auzi cum din adâncuri,

Moșii îți șoptesc în tâlcuri."

Nucu-mi face jilț din ram,

Ferecat ca într-un ham.

Sus din vrej cu iz de munte

Visele mă-mbie, multe

Ca prin vis văd o lumină

Rana dorului mi-alină

Iar sub cerul înstelat

Petrec tot ce mi-a fost dat

Tot ce pe pământ curat

N-a venit sau s-a-ncheiat..

În ultima clipă

Suflu mi-l ridică

Să văd lămurit

Ce i-a fost urzit

Neamului iubit

De urgii lovit,

Și ce-i va fi dat

Pe pământ curat

De lacrimi spălat.

Din nuc înapoi

Să vă văd pe voi

Ce ne veți urma

Și veți apleca

Cap la umbra sa.

Să văd de-ți fi breji,

De veți mai fi treji

Și de veți mai știi

În văzduh simții

Pământul cum plânge,

Buciumul din sânge.

                    

                                         Andrei Miftode

Mândruliţa mea frumoasă

Mândrulița mea frumoasă
Face-te-aș coadă la coasă
Să cosim iarbă de aur
Iae cununa cea de laur
Dumnezeu ca să ne-o deie
Mie bade, ție lele.

Mandruliţa mea frumoasă 
Lumânări pe lângă casă
Copilaşii noştri sunt
Numai noi doi ştim
Câtă jale, câtă trudă...
Fie viaţa lor mai bună.

Am băut apă cu spini
Pentru un mai bun destin,
Dacă ne vom mântui
Numai Dumnezeu va şti.

Fi-voi soare iar tu lună
Împleti-vom o cunună
Peste ceriul şi pământul
Nou care va fi
Ne vom săruta cu gândul
Veşnicelei zi.

                                               Călin Hăndăbuţ